somn

Mi-a spus sa adorm, sa ma ascund in pieptul visului meu, sa-i fac o coroana din iluzii si sa o port mandra ca o Craiasa a Noptii. Am dormit. Patru veri le-am ras vie, salbatica si puternica, plina de culori tari, imbracata in acorduri de chitari, piane si valuri. In obscura mea camara ce si-a peticit fisurile schimband cladiri, am gasit o frunza umeda, o petala de floare, si un bilet scrijelit cu sudoare: “dormi, nu deschide ochii”.

Daca revolta nu ar fi a doua mea natura, i-as fi tinut ascunsi in palme, plangand dupa mirosul hainelor tale, plangand dupa iluzia unei tinereti nemuritoare, suspinand dupa speranta unei iubiri pasionale insa traind din “oare”. Nu ascult din prea multa neascultare. M-am trezit. E ca fiecare dimineata care te forteaza sa te desprinzi de cearceafurile moi, sa te reacomodezi cu lumina ucigatoare, sa-ti iei vesmintele in carca, sa te porti greoi pe alei, infruntand priviri de lei. Ti-ai schimbat parfumul, mi-ai pierdut iubirea printre mucurile de tigari ce fac castele de luni de zile intr-o scrumiera puturoasa. Visul e un vin dulce, cu aroma de scortisoara, cu un abur de invoiala, cu un iz de spoiala si o lingura de miere. M-ai scos din aparate si m-ai lasat goala in iarba aspra, sufocata de polen, ingretosata de adevar. Astept luna ca pe-o mama, astept sa ma adoarma. Si n-am mai adormit.

Ploaia

Mi-a placut si am postat-o!Obisnuiam sa iubesc ploaia, sa o las sa-mi spele toate gandurile rusinose, toate fanteziile nemiloase si orice sentiment rautacios pe care-l port. Dar nu-i asa, obisnuiam sa-ti sorb cuvintele ca si cum as fi trait prin ele, sa-ti privesc miscarile ca si cum atunci invatam sa merg, sa deschid ochii, sa ating si cea mai pacatoasa indeletnicire, sa iubesc. Toate lucrurile trec, toate durerile raman, toate lacrimile se scurg si intr-o zi, toate incercarile esueaza. Cu toate astea, mai credem, naivi si slabi, ca intr-o zi se va intampla sa fie imposibilul, ca intr-o zi intunericul va dori lumina si lumina va dori sa adoarma visand sub luna. Parca si durerea se transforma, devine usor molipsitoare, cumva normala si stupid de necesara. Nici tu nu ramai la fel, te oboseste ziua, ora si minutul, secunda si milisecunda, iti vine sa te intinzi peste lume si sa o lasi sa te viseze in timp ce te indepartezi usor. N-ai renuntat sa fugi de ploaie odata ce te-a cotropit? Eu am lasat-o mereu sa ma acopere, sa ma incalzeasca si sa-mi hraneasca dorintele. Pana si ploaia se schimba, devine rece si greoaie, aspra si suparata, dura si mizera. Linistea inlocuieste toata muzica ce te-a iubit, toate sunetele ce ti-au dat viata, ce te-au unduit ca pe o felina gratioasa. Perdelele acopera lumina pe care ti-o doreai cand imbracai materiale vaporoase si colorate, dorind sa-l cuceresti, sa-l faci sa te vada, sa-i incanti retina, sa-i amortesti simturile. Fandoseala din fata oglinzii devine un minut de apa rece, haina devine un accesoriu fad si sarcinile un blestem nedrept. Curajosi ne nastem, lasi le ducem, curajosi le terminam! Obisnuiam sa te iubesc, sa te las sa-mi ierti greselile, sa-mi intelegi defectele, sa-mi justifici fiecare gest si fiecare sentiment bun pe care ti-l port.